Sigur, unele
traditii au farmecul lor. Este cel putin amuzant sa privesti un cuplu in biserica
concentrandu-se pe picioare: cine calca cu dreptul, care se cocoata pe piciorul
cui? Sau sa urmaresti domnisoarele lungindu-si gatul si bratele spre buchetul
aruncat de mireasa (sigur, de cele mai multe ori buchetele realizate de mine se
revendica ulterior si se pastreaza pe post de amintire pana la adanci si fericite
batraneti). Insa majoritatea traditiilor sunt cam crete si par a fi croite doar
ca sa streseze suplimentar mirii, sa murdareasca hainele si sa ne scoata peri
albi. Pe cealalta parte a baricadei se afla un grup deloc neglijabil de bunici
si matusi care par a fi asteptat toata viata doar ca sa asiste la negocierea
gainii-nepoata (observati probabil ca am ce am cu biata pasare). Asadar, pentru
a evita stresul suplimentar al miresei, am intocmit o lista de obiceiuri
rezonabile care scutesc mirii de momente penibile si in acelasi timp multumesc
rubedeniile dornice de traditii.
Fedelesul este o petrecere inaintea nuntii. Traditional, aceasta petrecere se desfasoara la casa miresei si are ca rol principal stabilirea ultimelor detalii legate de nunta. Americanii au si ei acest obicei care presupune o „repetitie” inainte de marele eveniment.
Putina lume are chef de o petrecere suplimentara care sa ii oboseasca inainte de ziua cea mare. Eu insa cred ca fedelesul poate fi putin „alterat” si comprimat cu petrecerea cununiei civile. Pentru a reduce stresul din ziua nuntii, poti face cununia civila cu o zi inainte, intr-un cadru intim. Mai apoi, invitatii pot fi primiti la o masa festiva organizata, asa cum spune traditia, in casa miresei unde se vor discuta inevitabil detaliile petrecerii din ziua urmatoare. Si iata, astfel poti impaca toate cumetrele si in acelasi timp poti aerisi programul din ziua nuntii.
Voalul miresei
Am avut odata o
mireasa care n-a vrut voal. Nimic de neiertat pana aici. Problema a aparut
atunci cand a aflat nasa. Traditia spune ca nasa trebuie sa “gateasca” mireasa
si sa ii prinda voalul in par. Voal care semnifica inocenta, puritatea, dar are
si rolul de a proteja mireasa de spiritele rele si invidioase care ar putea aduce
nenorocul in viata tinerei mirese. Nasa
noastra a refuzat sa fie nasa daca nu putea aranja voalul! Solutia de compromis
a fost sa confectionez o coronita de flori albe care sa joace rol de voal si
care sa poata fi prinsa in parul miresei la momentul potrivit. Toata lumea a
fost multumita si nunta a avut un deznodamant fercit!
Scoaterea voalului
...este o alta disputa frecventa. Traditia spune ca mireasa
trebuie sa renunte la voal in favoarea celebrei naframe de femeie maritata. Sincer,
nici eu nu ma dau in vant dupa batic. Insa si acesta poate fi inlocuit cu o
esarfa eleganta sau (ce sa zic? eu sunt cu florile..) o coronita de flori
rosii.
Rapirea miresei
Desi consider
acest obicei frumos si distractiv, cred ca nimic in ziua nuntii nu trebuia
lasat la voia intamplarii. Multe mirese nu prea vor sa fie furate fiindca nu
vor sa rateze o portie zdravana din nunta lor (in cluburi poti sa mergi
oricand, la nunta personala mergi o data in viata!). In plus, apar tot soiul de
situatii neplacute la negocieri. De cele mai multe ori cererile de rascumparare
pun mirele in tot soiul de incurcaturi: striptease, declaratii siropoase de
amor, liste cu promisiuni. In plus, am avut odata un mire cam cherchelit care a
refuzat sa rascumpere mireasa. “Hotul”, cam la fel de aghesmuit, a tinut cu
dintii de negociere. Rezultatul a fost cel putin penibil pentru mireasa.
Solutia? Planificati
de la bun inceput cine fura mireasa, ce vrea drept rascumparare, cat timp si
unde sta mireasa “sechestrata”.
Aruncarea buchetului
O parte din
mirese refuza sa arunce buchetul. Fie ca le este teama ca se va strica, ori vor
sa-l pastreze pe post de amintire, este optiunea lor. Acestor romantice
incurabile le fac doua buchete identice. Primul, cel original, pentru ca este
incarcat cu energia si emotia intregii nunti, ramane la mireasa. Cel de-al
doilea, buchetul-cascador, apare in scena cu putin inainte de momentul
aruncarii. El poate fi aruncat si instrainat fara stres. Secretul ramane al
nostru!
Sper ca v-am
oferit cateva idei utile despre cum puteti impaca bunicile fara a renunta la
eleganta nuntii pe care o visati! Va astept sa organizam impreuna nunti
perfecte, mai mult sau mai putin traditionale!
Cu drag,
Carmen
www.carmenevents.ro
0731.134.264
0731.134.264
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu